Wednesday, January 6, 2016

TERORISMUL ATOMIC

Kim Jong Un 
Pe data de 6 Ianuarie 2016 la ora locala 10.00, în Poligonul Special de Teste Nucleare din Koreea de Nord a fost detonată o bombă termonucleară care a produs un seism de 4,8 Grade. Din calcule, se apreciază că puterea acestei bombe este cuprinsă între 50 şi 160 MT adică o putere echivelentă cu de câteva mii de ori mai mare decât cea de la Hiroshima din 1945. 
  Testul nuclear a fost subteran, şi a produs îngrijorare în întreaga lume. Consiliul de Securitate al ONU se întruneşte astăzi pentru a lămuri acest aspect şi a stabili sancţiuni împotriva Koreii de Nord. De mare pericol pentru Pacea Omenirii este şi faptul că acest stat deţine tehnologia fabricării unor rachete cu raza lungă de acţiune care pot lovi Europa sau Statele Unite ale Americii. 
  După testele nucleare, neautorizate de Comisia de la Viena din 2006, 2009, 2013, acesta este al patrulea mare set de teste de detonare a unei bombe de fuziune, ce încalcă acordurile internaţionale şi normele dreptului internaţional.
  Postul naţional de televiziune de la Phenian a anunţat: ... Primul test de bombă cu hidrogen a fost finalizat cu succes la 10.00 la 6 Ianuarie 2016 pe baza determinării stategice a Partidului Muncitoresc...
  România, este PREŞEDINTE AL COMISIEI PREGĂTITOARE A ORGANIZAŢIEI PENTRU INTERZICEREA TOTALĂ A TESTELOR NUCLEARE, iar prin vocea reprezentantului său special din cadrul Ministerului de Externe a declarat: Testul este o provocare la adresa păcii şi securităţii regiunii, fiind încălcate toate rezoluţiile ONU.
  Rusia, China, NATO, USA,  UE au condamnat în termeniii cei mai fermi această nouă provocare împotriva păcii şi umanităţii, prin escaladarea cursei înarmărilor nucleare, comisă prin sfidarea Rezoluţiilor ONU şi ale Consiliului de Securitate, a tratatelor de neproliferare şi experimentare a armelor de nimicire în masă. 

   Schema teoretică a Bombei Termonucleare

Principiul de funcţionare al H-Bomb

   Bombele cu hidrogen reprezintă cele mai periculoase dispozitive de nimicire în masă, şi diseminarea acestora este amendată de convenţiile înternaţionale. În condiţiile în care în lume se pune problema topirii arsenalelor nucleare, chimice şi bacteriene, producerea de noi arme constituie un atentat la siguranţa colectivă la nivel planetar. 

 Kim Jong Un (n. 08.01.1983)
Mareşalul Kim Jong Un
  
Eboşă de Plutoniu 
 Schema capului focos termonuclear al unei rachete balistice
   Acest eveniment generează o profundă îngrijoare a opiniei publice internaţionale cu privire la ameninţările şi pericolele la care se expune populaţia civilă cu privire la riscurile şi ameninţările terorismului nuclear, chimic şi bacterian, ca supreme forme de luptă împotriva PĂCII ŞI OMENIRII.
 Oamenii paşnici ai lumii, solicită factorilor de decizie să adopte cele mai potrivite măsuri punitive împotriva unor asemenea manifestări de sfidare a normelor de drept internaţional şi a dizarmoniei produse în natura bunelor relaţii de convieţuire internaţională comise de unui lideri politici ce comit fără discernământ crime împotriva umanităţii.
 

Sunday, January 3, 2016

Romania sub asediu



Terorismul Nuclear redivivus
   Pedepsele colective şi riposta asimetrică, au fost abolite de strategii militari încă de 
acum 500 de ani. Popoarele, nu trebuiesc pedepsite pentru greşelile unor conducători, 
mai ales că aceştia au unde să se adăpostească. 
   România nu are şaltere sau adăposturi anti-atomice decâte pentru 1% din populaţia sa. 
În cazul unui atac nuclear extins, 98% din populaţia ţării ar pieri în câteva zile şi din
cauza anulării bugetelor pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională precum şi 
a trecerii în plan secund a securităţii colective a naţiunii. 
Ori dacă tragedia de la Clubul Colectiv unde au pierit subit sau au fost arşi aproape 150 
de tineri a produs o drama cu consecinţe mondiale, să ne imaginăm multiplicarea acestei
 drame cu de un milioan de ori şi atunci o să realizăm pericolul la care este supusă populaţia,
 teritoriul, economia şi mediul ambiant naţional în cazul unui atac nuclear extins. 
   Un pericol mai mare privind extincţia noastră nu a existat niciodată în istoria omenirii. 
Logica absurdă care stă la baza acestui concept de ripostă asimetrică este tactica pământului
 pârjolit, pentru ca adversarul, să nu mai poată utiliza acel areal o perioadă cât mai lungă de timp. 
Şi se vrea se pare pârjolirea cu tot cu oamenii care locuiest aici!?!
   Dacă în perioada de maximă alocare de lovituri nucleare asupra noastră NATO calculase 
cantitatea maximă de 2,3 Kg trotil, pentru fiecare român şi un volum total al pierderilor de 
23% din totalul populaţiei, acum riposta asimetrică este dată de alocarea cantităţii de 29 Kg 
TNT pentru fiecare locuitor al ţării. 
   Specialiştii militari au calculat că în primele zile ale unui război atomic, aproape 97,99 % 
din populaţia va primii doze de radiaţii letale de peste 1.666 Rh, iar 75 % din populaţie, va 
avea arsuri de gradele 3 şi 4 incompatibile cu viaţa şi fără nici o posibilitate de acordare a 
vreunei asitenţe medicale de specialitate. Va fi sfârşitul lumii pentru noi, deoarece se înceracă
 arderea ca o torţă a României, doar pentru a satisface unele orgolii şi ambiţii ale unor lideri
 mondiali ce doresc jertfirea noastră ca exemplu pentru alte popoare.    
Ori să pedepseşti o naţiune, şi să programezi distrugerea sa doar pentru că ai abandonat-o din
 mers şi ai obligat-o să facă o alinaţă conjuncturală cu adversarii tăi tradiţionali, doar pentru 
că aceasta a fost obligată să aprobe amplasarea a două baze militare, este o decizie pripită şi 
neraţională. 
   Baza de la Kogălniceanu a fost amplasată pentru a descuraja atacurile jihadiste venite dinspre
 mare, iar baza de la Deveselu care este pur defensivă a fost pusă în funcţiune împotriva 
atacurilor aeriene venite din Orientul Apropiat. Aceste baze militare nu pun în pericol securitatea
 Federaţiei Ruse, care este şi aceasta un aliat al luptei împotriva terorismului şi a expansiunii
 militare a unor globalişti fundamentalişti. 
   Şi atunci de ce atâta mobilizare de arsenal NBC asupra unui stat mic, şi aproape neutru care 
nu contează în echilibrul de forţe la nivel global? Acest răspuns pentru solicitarea de costuri 
exagerate, nejustificate de materiale strategice îl pot da cei în drept, în faţa organelora abilitate 
ale statului respectiv. 
    România nu este nu a fost şi nu va fi deţinătoare a unor arme de distrugere în masă şi datorită
 faptului că în urma semnării tratatelor internaţionale de pace, acesta nu poate avea decât un 
efectiv limitat de combatanţi, echipaţi cu echipamente de luptă individuală, un număr redus 
de tancuri, avioane, rachete antiaeriene, etc. Practic statul nostru a trecut la dezarmare şi la 
lichidarea armatei imediat după 1989, astăzi având efective aşa de reduse încât nu poată face
 faţă unor calamităţi naturale, sau a unor atacuri cu arme de nimicire în masă. 
   Pe de altă parte şi vecinii noştri sau mai bine spus tot Estul Uniunii Europene va fi afectat,
 în cazul unor ciocane de foc de nimicire în masă aplicate asupra Olteniei, Banatului, 
Ardealului de Nord, Câmpiei Române, lucru ce ar face imposibilă aplicarea acestor metode 
persuasive de utilizare a bombelor de mare putere. Problema protecţiei vieţii cetăţenilor unui
 stat, este prioritatea maximă a oricărei politici de securitate colectivă, şi reducerea veniturilor
 militarilor activi şi în rezervă, poate produce efecte irecuperabile asupra ordinii şi vieţii
 publice colective.  
  Pentru a face o comparaţie precizăm că Hiroshima a fost bombardată cu un dispozitiv infernal
 a cărui putere a fost de 35.000 Tone de trinitrotoluen, adică 35 KT. 
Efectul a fost distrugerea oraşului în proporţie de 85% şi uciderea în primele zile a 75% din
 populaţie, iar efectele sale se fac resimţite şi în prezent după 70 de ani de la acel fatidic 
6 August 1945. 
  Acum există în depozitele statelor care deţin arsenal NBC, focoase de putere mică de până la 
500KT, de putere medie de până la 1.500 MT, mare de până 1,000 GT şi apocaliptică de peste
1,000 Terra Tone, a căror efecte doar ar putea fi calculate teoretic, deoarece nimeni nu a avut 
curajul să detoneze un astfel de dispozitiv, dar care totuşi nu a fost proiectat să ruginească într-un hangar sau şalter. 
   Cei mai mulţi specialişti apreciază că dacă cineva, vreodată va detona un dispozitiv apocaliptic
 de putere maximă, acela ar fi momentul distrugerii complete planetare, deoarece va declanşa o
 reacţie în lanţ cu urmări catastrofale asupra sitemului solar. 
   Tocmai de aceea armele de nimicire în masă sunt depăşite din punct de vedere jurisdicţional, 
iar naţiunile care le mai deţin, pot fi scoase în afara legii, la fel ca teroriştii care detonează şi
 ucid zilnic fără discermământ civili nevinovaţi, copii, femei însărcinate, bătrâni, femei. 
Nimeni nu poate fi mai presus de lege, şi nu poate comite crime fără a fi pedepsit el sau comitenţii 
săi pentru faptele perpuşilor. 
   În final, analiştii militari recomandă lichidarea armelor de nimicire în masă şi soluţionarea
 divergenţelor dintre state prin mediere, negociere şi arbitraj internaţional, nu prin asasinarea 
în masă a unor popoare, doar pentru a se satisface mândria, trufia şi lăcomia unor corporaţii 
anti-humanitare ce urmăresc doar profitul economic. Se apropie ziua când vor fi trimişi
 în judecată şi pedepsiţi exemplar corifeii apocalipsei planetei, deoarece umanitatea nu mai poate 
accepta să plătească tribut de sânge la nesfârşit, fără ca nimeni să nu plătească pentru aceste atrocităţi 
extinse. 
Pace şi prosperitate pentru omenire nu bombe şi distrugerea mediului ambiant şi al echilibrului 
planetei noastre. Forţele binelui doresc armonie între naţiuni, celelalte vor ca naţiunile să se elimine 
unele pe altele. O fi bine, o fi rău, acesta va fi întrebarea fundamentală pentru viitor.  

Saturday, December 26, 2015

Remember After 26 Yars

Iliescu, Roman, Voiculescu au uzurpat puterea în Romania, pentru a o lichida 

26 Decembrie 1989-26 Decembrie 2015
 ARC PESTE TIMP
   A trebuit să treacă peste un sfert de secol, şi să moară atâţea oameni, pentru ca românul să-şi
 dea seama că a fost înşelat, umilit, deznaţionalizat, alungat din ţară, atras în insolvenţă şi în final 
eliminat prin genocid, holocaust şi extincţie generalizată. 
   Cei peste 400 de emanaţi ai eminenţei cenuşii care conduce din umbră România,comit un asalt 
final asupra poporului nostru.
 Peste 8 milioane de români asistaţi ajunşi  la mila publică, traiesc cu sub 75 euro/luna
 Ce ne facem însă cu anumite feţe palide din justiţie, care pedepsesc invers proporţional 
cu amploarea faptelor criminale. Din cel peste 116.321 de persoane judecate şi condamnate
 în tot atâtea speţe penale, dintre care şi acum mai sunt în puşcării pe banii poporului 
aproximativ 96.000 de deţinuţi în proporţie de peste 98% acestea au comis fapte cu prejudicii 
până la 500 lei, şi doar 6 procente sunt criminali veritabili.
      Faţă de 26 Decembrie 1989, situaţia infracţională este incomparabilă. Atunci în penitenciare
 şi în arest preventiv erau doar 12.531 deţinuţi, iar multe penitenciare fuseseră desfiinţate ca 
urmare a scăderii ratei criminalităţii deoarece şomajul era aproape inexistent. Acum după 26 
de ani de regres economic, şi scăderea constantă a veniturilor populaţiei pe seama unui număr 
de peste 400 de potentaţi ai momentului, din cauza inexistenţei unui plasament sigur de forţă de
 muncă şi datorită frustrărilor, generate de contrastul opulenţei oligarhilor şi mogulilor care au
 ştrapat finanţele statului, în folos propiriu, mulţi tineri trec peste pragul discernâmântului şi
 comit acte antisociale ce pun în pericol siguranţa colectivă a cetăţenilor oaneşti ai cetăţii. 

Din 4,5 milioane de luptatori armata nationala mai are doar 12.000 de mercenari 
Vesnica ei pomenire!

Pe ansamblu PIB-ul individual a scăzut în medie de 4 ori, iar diferenta dintre venitul minim şi 
maxim a suferit o dicrepanţă nejustificată. In Decembrie 1989, şeful statului avea o indemnizaţie 
de conducere (plătită din cotizaţiile de partid şi nu de la bugetul de stat) de 12.700 lei, membrii
 guvernului primeau salarii de la Gospodăria de partid, membrii Marii Adunări Naţionale erau 
încadraţi în câmpul muncii, şi primeau doar o indemnizaţie de şedinţă şi contravaloarea mesei de 
prânz la cantină şi a cazării într-un cămin arondat partidului, iar activiştii de partid de la judeţe şi 
întreprinderi erau plătiţi din contribuţiile angajaţilor. De la bugetul de stat nu se plăteau costurile cu
 administrarea sediilor de partid, iar cel puţin trei ministere funcţionau pe baza autofinanţării.
 Ministerul Apărării de Interne şi al Economiei Naţionale işi plăteau angajaţii din venituri proprii.  Din 1965 şi până în 1989, cele trei ministere au contribuit la finaţarea proprie cu sume semnificative.
 Lucrul in străinătate era organizat şi planificat. În primul rând se asigura condiţii de lucru pentru 
soţiile angajaţilor iar copii erau educaţi în statele unde erau detaşaţi părinţii. Contribuţia la pensia 
suplimentară, sănătate, era plătită în trezoreria statului român şi fiecare angajat avea contract de 
muncă şi două asigurări una de sănatate şi cealaltă de viaţă şi invaliditate. 
Din mari producatori de stiinta si tehnologie, romanii acum sunt cersatori si au 148 miliarde
euro datorie publica si privata

Acum avem angajaţi în străinătate pe blat de peste 2,8 milioane de persoane şi 1,2 milioane
 în ţară. Ori dacă Guvernul ar fi emis o simplă ordonanţă de urgenţă cele 4 milioane de angajaţi 
ar fi adus sume consistente la buget, cu care să fie plătite pensiile şi salariile funcţionarilor
 publici.Politica în Romania din ultimul sfert de secol a devenit o afacere, iar impostura şi
 cupuditatea unor oameni politici au atins cote alarmante.  
În concluzie, fără a intra în detalii, se constată că din diferite motive nivelul de trai al românilor
 a scăzut la un sfert, statul nu mai are o economie sustenabilă, iar bogăţiile statului au fost 
transferate fără o justă plată la diverşi oportunişti străini. Românii a ajuns la coada 
clasamentelor auropene la toate capitolele.  Ori dacă drama de la Colectiv, unde a trebuit să
 moară oameni, a inpresionat o lume întreagă, de ce nimeni nu face nimic pentru judecarea şi 
condamnarea criminalilor care vor să lichideze patria română? 
Nouă nu ne trebuie legea falimentului persoanei fizice şi juridice, ci un grup de minţi iscusite
 care să scoată ţara din impas.Dacă atâtea şi atâtea generaţii au luptat pentru apărarea fiinţei
 naţionale, de ce ar trebui ca noi să fim ultima generaţie?
   
Dupa aproape 11 ani de aderare la NATO si UE românul este mai greu cu 29 Kg de TNT 
în echivalent, daca se imparte la populaţie forţa exployivă nucleară alocată de Rusia Romaniei.

 Forţe insurgente teroriste pregătite în tabere de refugiaţi din Ungaria, pentru a interveni
în Transilvania să apere aşa zisa etnie secuiască.
România nu este pregătită să facă faţă unui conflict militar hibrid asimetric şi coordonat din patru capitale ale lumii dintre care una este Ungaria şi alta este Ancara. 

La un raport de forţe de 66/1 şi cu o dotare mult inferioară, cu o armată 
demoralizată din cauza soldelor şi pensiilor care acoperă abia 25% din 
costurile curente pentru subzistenţă în cazul unui Război noi românii nu am avea nici o şansă 
de supraviţuire.




Sunday, October 11, 2015

PEACE OR WAR

TO BEE OR NO TO BEE PEACE IN EUROPE ?
   O întrebare aflată pe buzelel analiștilor militari din Est și din Vest. În articolele lor nu se pune 
problema daca va fi sau nu război, ci când se va oficializa starea de razboi mondial, cine va fi făcut 
răspunzător, și estimativ  câte sute de milioane sau miliarde de oameni vor pieri în acesta.
  Din punct de vedere informațional, media și-a făcut doatoria: a explicat cu lux de amănunte faptul că,
 la un moment dat corporațiile nu mai au beneficii și titularii celor ce au cumpărat acțiuni la aceste 
corporații, se întreabă de ce s-a ajuns la o dobândă negativă, iar acțiunile lor valorează din ce în ce mai
 puțin. Există mai multe teorii economice, care spun că numai perioadele după război pot aduce 
prosperitate, deoarece există forță de muncă puțină, un necesar de lucrări foarte mare, situația ideală,
 în care se fac averi din nimic. Drama pentru unii, câștiguri financiare pentru alții. Însă ultimii sunt infinit mai puțini decât primii, dar în schimb având puterea fianciară în mână, iau decizii la nivel planetar, chiar dacă acestea înseamnă uciderea a sute și sute de milioane de oameni...
   Spre exemplu, o firmă de construcții sau imobiliară,  deschisă de o corporație într-un oraș distrus în proporție de 80% de bombardamente, poate face profit zeci de ani,  dacă își pune un
 primar și  câțiva consilieri, ce pot fi ușor manipulați în folosul creșterii profiturilor prin  atribuirea de lucrări profitabile. 
   De fapt, corporațiile își cresc profiturile prin megacorupție, însă cei care ar trebui să o controleze,
 au și ei acțiuni sau beneficii de la corporație, fie și numai prin suținerea unor concedii, promovări, etc.
   Căderea abruptă a producătorului german de automobile WW, este un exemplu tipic de război economic, purtat însă prin metode  sofisticate dar foarte eficiente.
 Căderea acestei corporații, va genera profit pentru concurență pe termen  lung.
   Din punct de vedere juridic, România a fost și este în război, deși nimeni nu a declarat acest lucru nici 
pe canale diplomatice și nici prin viu grai. Nici măcar militarii cu pregătire superioară pe la diferite 
instituții din Vest nu recunosc acest fapt, că țara noastră este ținta unor agesiuni asimetrice, 
neconvenționale, puternice și exterm de dăunătoare.    Efectele sunt vizibile la tot pasul: a fost lichidat 
sistemul bancar autohton, companiile locale au fost lichidate în proproție de 90%, pământuirle roditoare
 udate cu atâta sânge de înaintași, acum se vând pe nimic la străini. 
   Peste 70% dintre angajații din anii 1990 nu mai au un loc de muncă, au fost închise exploatările 
minerale, agricole, forestiere ale statului și în locul lor au apărut corporații speculative, peste 30% 
dintre locuitori sunt prizonieri în propriile locuințe, neavând vreo sursă de venit sustenabilă, fără nici
 un orizont lucrativ ocupațional nici pentru tineri, maturi sau bătrâni, dar fiind obligați să achite facturi
 și taxe din ce în ce mai mari. 
   Au emigrat defintiv din România câteva milioane de cetățeni români, cărora li se ruinase firmele unde
 lucrau, iar acum fac munci ocazionale cu mult sub pragul pregătirii profesionale.
   În 25 de ani, prin politica orientată împotriva creșterii natalității și reducerea mortalității, România a
 pierdut aproape 15 milioane de oameni, ca spor de populație naturală, și în loc de aproximativ 40 de
 milioane de români, trăitori în țara noastră, acum mai suntem abia 18 milioane. Ori 22 de milioane de
 oameni, se consideră o pierdere catastrofală pentru programul demografic national. Depopularea țării, concomitant cu admiterea de imigranți, va avea serioase efecte negative pe termen lung.
 
Armata și capacitatea de apărare a patrei a fost aproape anihilată: de la aproape 800 de supersonice 
și avioane de transport, acum ne lăudăm cu două avioane de transport și un supersonic american, 
cumpărat la SH din Portugalia, din cele peste 2.000 de transportoare blidate, ce au fost tăiate și 
vândute la fier vechi acum avem 30 de mașini blidate 4X4, din cele 1.500 de tancuri, care au
 fost topite iar metalul fiind livrat la export la preț de tablă ruginită, acum mai avem, doar 50 de 
bucăți.
Acestea au fost livrate  de niște aliați, după ce au fost revopsite, deși pe anumite porțiuni mai păstrează pitura
 din Vietnam. 
 Efectivele apărătorilor patriei, au scăzut dramatic de la 4,5 milioane (cu tot cu gărzi
 naționale și tineret) la aproape 13.000 de mercenari care sunt trimiși prin rotație în diferite state,
 fără nici o legătură cu cauza apărării patriei noastre, ci în intereseul unor corporații transnaționale
 ce urmăresc petrolul, cuprul, aluminiul, zincul, uraniul, etc.
Ori starea de agresiune continuă împotriva economiei, populației, a teritoriului și forțelor de 
apărare a patriei, prin efectele sale, dovedește tocmai existența stării de război, chiar dacă oficial 
nu este declarat. 
Neoficial, analiștii politici au recunoscut că acum patria nostră este în pragul colapsului, datorat 
gravelor erori comise de cei aflați la putere, care în scopul obținerii unor avantaja materiale pentru 
sine sau pentru cei apropiați, a sacrificat interesul național în favoarea unor interese venite în contra
 statului nostru. 
Nici organele de siguranță nu mai pot face față acestei provocări, deoarece prin lege li se interzice
 implicarea în probleme vitale pentru națiune, lucru ce nu se întâmplă în alte state. Dovada este că 
marii actori care au comis atâtea prejudicii statului, s-au acoperit de legi ambigue și strufoase, 
pentru a se sutrage răspunderii pentru actele și faptele lor criminale împotriva națiunii.
   Acum în Europa și Asia Mică din nou se aude strigăt de război. Lupta pentru reâmpărțirea lumii 
în noi sfere de influență, a căpătat acum forme dramatice. Europa este lovită în același timp de 
americani, ruși și chinezi, iar continentul nostru este vizibil colonizat în perspectivă de zeci de
 milioane de musulmani, și nu numai, goniți de la casele lor, din cauza unor lupte fratricide, provocate 
deliberat. Se vede că teritoriul unde se consideră că a fost leaganul civilizației modern actuale, ce a mai fost lovit anterior de cele două conflagrații mondiale unde au pierit
 sau au fost vătămați grav peste 100 de milioane de persoane, respectiv Europa de la Gibraltar la 
Donețc, și de la Oslo la Palermo, va deveni în scurt timp un poligon unde se vor trage cele mai 
puternice arme inventate de om. 
   Se fac scenarii ca Europa să devină, post factum, o zonă unde în locul cetățenilor autohtoni,
 nimiciți în urma coflagrației să vină imigranți indieni, chinezi, brazilieni și mexicani, ce vor 
trăi în ghetouri și vor lucra pentru corporațiile transnaționale sino-americane. Se prefugurează un viitor terifiant pentru cetățenii continentului nostru. 
   Anihilarea și lichidarea Rusiei cu orice preț, va rupe echilibrul migrațional, iar acest mare teritoriu,
 dar și cel Vestic European vor fi invadate de peste un miliard de oameni, care se vor prevala de dreptul
 la libera circulație, care de fapt este metodă speculativă pentru forța de muncă ieftină, adică un fel de
 neosclavagism, dirijat de  marile corporații, care văd în război o sursă de profit, nu 
o catasfrofă existențială umană, așa cum este percepută de oamenii de bine ai acestei planete.  
  Ultimile evenimente din Siria, Turcia, Ucraina, Moldova, sunt preludiul unei confruntări pe viață 
și pe moarte între marile puteri, în care micile state sunt introduse la înaintare de unii și de alții, împotriva intereselor lor naționale
În aceste condiții, când țara nostră a devenit un fel de minge de oină între marile puteri, și cetățenii
 vor deveni tot mai săraci, însingurați și disperați pentru că nu mai pot face față vicisitudinilor vieții 
cotidiene, o politică de neutralitate, și de creștere a prosperității economice a țării, împlict a creșterii 
veniturilor populației, este de preferat, în fața angajării la plata unor facturi astronomice, pentru
 achiziționarea de armament și tehnică de luptă, muniții inteligente și de furnituri, ce vor trebui plătite 
la vedere, din credite externe înrobitoare.  
  Forțele sănătoase din țară luptă pentru pace, iar doctrinarii și politrucii care fac propagandă de război 
și semnează convenții peste capul intereselor de stat majore, vor ajunge mai devreme sau mai târziu în 
fața justiției imanente. 
  Oamenii cerebrali și normali din țara noastră și din lume, vor milita pentru pace și armonie,
 rezolvarea diferendelor dintre corporații, sau dintre state prin mediere, negociere și arbitraj 
internațional, nu prin bombe și rachete. 
  Ori dacă nu se înțelege acest fapt, persoanele care doresc cu orice chip să incendieze planeta noastră,
 și popoarele lumii să se bată parte în parte, pentru ca în final, unii să declare pacea și să se 
autointituleze conducătorii lumii, va trebui ca Tribunalele Penale Internaționale să-i judece ce aceștia
 pentru tentativă la Crime Împotriva Păcii și Omenirii, care se știe, potrivit doctrinei sunt
 imprescriptibile. Dacă în practică o crimă este oribilă și autorii acesteia este normal să fie aspru 
judecați, cum vor trebui tratați cei care planifică masacre în masă? 
   Ori dacă toți ne vom solidariza pentru a disemina pacea pe planata noastră,
 nu-și va mai avea sens întrebarea: To bee or not to bee Peace in Europe ?