Saturday, May 12, 2018
STOP-CRIME.RO : Realegerea lui VOVA o drama sau o bucurie?
STOP-CRIME.RO : Realegerea lui VOVA o drama sau o bucurie?: SECRETUL NEMURIRII - O IPOTEZĂ ȘOCANTĂ - PUTIN ESTE VEȘNIC? VLADIMIR VLADIMIROVICI PUTIN UN NOU PETRU I În general oamenii o...
Sunday, January 14, 2018
LUMEA CIVILIZATA DORESTE PACE, JOBBYK, GABOR, ORGAN,TEOKES, KELEMEN VOR RAZBOI
TRATATUL DE LA TRIANON – UN ACT DE JUSTIŢIE INTERNAŢIONALĂ FAŢĂ DE ROMÂNI ŞI ALTE NAŢIUNI SUBJUGATE ŞI OPRIMATE DE DUALISMUL AUSTRO-UNGAR reproducere din ziarul Facla de Cluj din 14 Iulie 2017 , vedeti textul intergral mai jos.
BANNER PRODUS DE FIRMA DE APARTAMENT AVO PE FOND NEGRU IN SPATELE ACESTEI IMAGINI (DACA NU AVETI ANTIVIRUS ACTUALIZAT) SE AFLA UN VIRUS CARE VA STERGE FISIERE DIN COMPUTER SAU MEOBIL INCARCAND MEMORIA CASH CU DATE INUTILE CARE SE MUTIPLICA LA INFINIT. VIRUSUL ESTE DENUMIT HORTHY SI AFOST CONSIDERAT O ARMA A TERORISMULUI IREDENTIST SOVIN ANTISEMITIC HUNGAR
HOTELUL TRIANON DIN BUCURESTI RIDICAT PRIN CONTRIBUTIILE VETERANILOR DIN PRIMUL SI AL DOILEA RAZBOI LANGA CAMINUL MILITAR COBALCESCU
VIRGIL ASZTALOS MAGUREANU CERCETAT PENTRU CRIME IMPOTRIVA UMANITATII
A INFIINTAT UN SERVICIU SECRET DUPA CHIPUL SI ASEMANAREA LUI DE CARUTAS HUNGUR IREDENTIST SI SOVIN
TRATATUL DE LA TRIANON – UN ACT
DE JUSTIŢIE INTERNAŢIONALĂ FAŢĂ DE ROMÂNI ŞI ALTE NAŢIUNI SUBJUGATE ŞI OPRIMATE
DE DUALISMUL AUSTRO-UNGAR (I)
La sfârşitul Primului Război Mondial, în
toamna anului 1918, s-au destrămat toate imperiile şi, în locul lor, conform
principiului teritorialităţii, al întâietăţii şi majorităţii, s-au născut
naţiuni şi popoare, ţinute în împilare secole şi chiar milenii de către cei
puternici. Cu acest prilej, s-au prăbuşit imperiul otoman cu o existenţă de
peste 500 de ani în Europa, imperiul ţarist, dar mai ales imperiul
austro-ungar, dualism constituit din două state mici, în esenţă, dar care,
conform vechiului principiu de drept internaţional, adică dreptul celui mai
puternic, au reuşit să ţină sub obroc, să exploateze economic, social şi
naţional şi să umilească, secole de-a rândul. Este vorba despre cel puţin zece
naţiuni: italieni, polonezi, cehi, sârbi, croaţi, sloveni, slovaci, bosniaci,
ruteni şi români.
Aplicat la momentul respectiv, principiul
naţionalităţii, îmbrăţişat de absolut toată lumea civilizată, în frunte cu
Statele Unite ale Americii, a deschis o eră nouă pe continentul european.
Învingătorii în război: Anglia, Franţa, Rusia (Antanta) şi apoi, din 1917,
Statele Unite ale Americii, obligă învinşii: Germania, Austria şi Ungaria
(Puterile Centrale) la tratative dure, prin care au determinat, pe fiecare, să
accepte, ca normă de drept internaţional, principiul naţionalităţilor, să ofere
foştilor lor supuşi şansa de a alege şi a-şi decide singuri soarta. În felul
acesta, pe harta Europei au apărut noi state suverane şi reîntregite, ca:
Italia, Cehoslovacia, Iugoslavia, Polonia şi, bineînţeles, România Mare.
Conferinţa de Pace de la Paris
(1919-1920) a recunoscut noile state independente şi întregirile naţionale
înfăptuite prin voinţa popoarelor încă de la sfârşitul anului 1918, prin
evaluarea graniţelor în funcţie de raportul dintre etnic şi teritoriu.
Delegaţia României la
Conferinţa de Pace de la Paris, condusă de Ion I.C. Brătianu – prim-ministru –
a depus o activitate intensă pentru recunoaşterea internaţională a hotărârilor
istorice ale poporului român, proclamate solemn şi definitiv la Adunările
plebiscitare de la Chişinău (27 martie), Cernăuţi (28 noiembrie) şi Alba Iulia
(1 decembrie 1918).
În confruntările care au avut
loc la Conferinţa de Pace, Brătianu a fost omul politic român care a dovedit
cea mai puternică rezistenţă faţă de încercările marilor puteri de a-şi impune
voinţa în dauna independenţei României. Venit la Paris să obţină recunoaşterea
noilor frontiere ale ţării, Brătianu a declarat, în iunie 1919: „Am moştenit o
ţară independentă şi chiar pentru a-i întinde graniţele, nu-i putem jertfi neatârnarea!”.
Marea luptă a dat-o Brătianu în
legătură cu Tratatul Minorităţilor, care îl însoţea pe cel cu Austria. Marile
puteri, preocupate de situaţia minorităţilor naţionale de pe teritoriul
statelor succesoare Austro-Ungariei (adică în frontierele cărora intraseră
teritorii ale fostei monarhii dualiste) şi, în primul rând, de situaţia
minorităţii evreieşti, au dorit să aibă un drept de supraveghere asupra
regimului aplicat acestor minorităţi.
Brătianu a protestat ferm
împotriva unor astfel de demersuri şi împotriva faptului că Tratatul
Minorităţilor conţinea afirmaţii vădit nereale despre minorităţile naţionale
din România şi, mai mult, încuraja pe minoritari, în special pe evrei şi pe
unguri, să nu se mulţumească doar cu drepturi egale cu ale românilor, să nu se
supună autorităţilor statului român şi să declame la toate forurile europene şi
mondiale cum sunt discriminaţi, împuţinaţi şi că îşi pierd identitatea
naţională. Toate acestea au avut o bătaie mai lungă şi mizau pe înduplecarea
Occidentului să demonteze „Sistemul Versailles”, să anuleze Tratatul de la
Trianon şi să revină la Ungaria Milenară.
A doua categorie de clauze
care lezau suveranitatea de stat a României, înscrisă în proiectul de tratat cu
Austria, se referea la probleme economice. Potrivit acestor clauze, România
urma să semneze o convenţie după care, timp de cinci ani, trebuia să acorde
liber tranzit pentru toate mărfurile, mijloacele de transport şi supuşii
Puterilor Aliate şi Asociate, fără nici un fel de vamă, în condiţii cel puţin egale
cu cele rezervate supuşilor români.
Prin urmare, marile puteri, în
special S.U.A., impuneau României controlul lor economic, în scopul întăririi
poziţiilor capitalismului internaţional în economia românească. În plus,
Tratatul cu Austria impunea României plata unei importante părţi a datoriei de
stat fostei monarhii austro-ungare, precum şi alte sarcini financiare, sub
pretextul sporurilor teritoriale obţinute.
În problema Tratatului de pace
încheiat cu Germania la Versailles (28 iunie 1919), în memoriul remis
Consiliului Suprem Aliat (Anglia, Franţa, Statele Unite ale Americii şi
Italia), în 2 iulie 1919, Brătianu dezvăluie şi alte măsuri şi atitudini
arbitrare ale Marilor Puteri faţă de România, în ceea ce priveşte limitarea
numărului delegaţilor ei la Conferinţa de Pace, în comparaţie cu alte state.
În
urma Tratatului de pace încheiat cu Germania la Versailles, României i s-au
repartizat doar 1% din totalul despăgubirilor de război pe care trebuia să le
plătească statul german, neţinând seama de pierderile suferite de ţara noastră
în războiul purtat împotriva Puterilor Centrale şi, mai ales, în problema
Bucovinei şi Basarabiei. În art. 59 al proiectului de tratat cu Austria nu se
recunoaşte, în mod expres, Bucovina ca teritoriu aparţinând statului român.
După ce Conferinţa de Pace de la Paris a decis, la 27 iunie 1919, ca Banatul să
fie împărţit între România şi Iugoslavia, ceea ce încălca Tratatul dintre
România şi Antantă, din august 1916, prin care se prevedea că întreg Banatul să
aparţină României, Brătianu a protestat vehement faţă de aceste clauze, care
lezau grav independenţa şi suveranitatea României. Lovindu-se, însă, de
atitudinea rigidă a celor din Consiliul Suprem al Conferinţei, care nu au
acceptat să modifice în cele două tratate clauzele care „aduceau atingere
demnităţii în interesele ţării”, Brătianu a declarat că guvernul român nu le
poate semna în acea formă şi a considerat că e mai bine să demisioneze din
funcţia de şef al guvernului.
ORBAN VICTOR NU REALIZEAZA CA PRIN POLITICA SA ALATURI DE VONA GABOR, TEOKES LAZLO, KELEMEN HUNOR, VERESTOY ATTILA, SI GABORII HOINARI DE PRETUTINDENI IMPING UNGARIA LA SINUCIDERE, SI DESFIINTAREA EI CA STAT
Brătianu a părăsit Parisul, iar
la 12 septembrie 1919 a demisionat, cu întregul său guvern. La 1 decembrie
1919, în fruntea guvernului român a venit Alexandru Vaida-Voevod, el preluând
şi şefia delegaţiei României la Conferinţa de Pace. Bun diplomat, caracter
flexibil şi pragmatic, Vaida-Voevod a reuşit să dezamorseze starea de criză
dintre Bucureşti şi Paris, survenită în legătură cu cele două tratate, obţinând
unele reformulări în textele lor, astfel încât România a acceptat să semneze
tratatul cu Austria şi cel al Minorităţilor.
Astfel, desăvârşirea unităţii
naţionale a României a căpătat o recunoaştere internaţională prin tratatele de
pace din Sistemul de la Versailles, elaborat la Conferinţa de Pace de la Paris,
după încheierea Primului Război Mondial.
Tratatele de pace s-au semnat
de către învingători cu fiecare învins în parte: cu Germania – la 28 iunie
1919, la Versailles; cu Austria – la 10 septembrie 1919, la Saint-Germain
(atunci a fost recunoscută, pe plan internaţional, şi unirea Bucovinei cu
România), iar cu Bulgaria – la 27 noiembrie 1919, prin care se confirmă
frontiera româno-bulgară din 1913, recunoscându-se drepturile României asupra
Cadrilaterului (judeţele Durostor şi Caliacra). În cursul anului 1920 au fost
semnate tratatele de pace cu Ungaria (4 iunie 1920) şi cu Turcia (la Serves, 10
august 1920).
La 28 octombrie 1920 s-a semnat, la Paris, Tratatul de Pace între
România, pe de o parte, şi Anglia, Franţa, Italia şi Japonia, de cealaltă
parte, privind recunoaşterea unirii Basarabiei cu România. Tratatul a fost
semnat de toţi participanţii nominalizaţi mai sus, în aceeaşi zi de 28
octombrie 1920, dar ratificarea lui s-a făcut pe rând şi cu multă întârziere.
Refuzul Japoniei de a-l ratifica, făcându-l inoperant, a fost determinat de
dorinţa de a nu prejudicia relaţiile cu U.R.S.S., care a respins tot timpul
actul de unire a Basarabiei cu România.
Dintre toate aceste tratate de
pace, cel mai greu le-a fost Puterilor Antantei învingătoare cu Ungaria, care
nu voia să se împace cu noul ei statut. S-a recurs la tot felul de manevre
politice şi diplomatice, chiar şi militare, la dreptul istoric al „Ungariei
milenare” asupra teritoriilor „smulse” la Conferinţa de Pace. În acelaşi timp,
noul stat maghiar s-a opus puternic acestui verdict.
Ungaria comunistă, sub Bela
Kun, ignorând hotărârile Comitetului militar interaliat de la Paris, care-i
cerea să-şi retragă armata din Transilvania pe linia de demarcaţie Satu Mare –
Oradea – Arad, până la încheierea tratatului de pace, nu s-a conformat, din
contră, în vara anului 1919 a început o puternică ofensivă militară în
Transilvania şi Slovacia, sortită eşecului pe ambele fronturi. Doar după
înfrângerea revoluţiei comuniste şi stabilizarea situaţiei, Ungaria este
invitată la Conferinţa de Pace de la Paris. O delegaţie ungară, condusă de
contele Apponyi, soseşte în capitala Franţei la 7 ianuarie 1920, dar nu pentru
a semna încheierea păcii, ci pentru a încerca să salveze „Ungaria Mare” sau o
parte din aceasta. Cu o suită de 7 comisari generali, 6 comisari, 38 de experţi
şi consilieri politici, contele Appony a făcut o adevărată demonstraţie de
forţă în faţa Consiliului Suprem al Păcii.
In expunerea pe care a făcut-o
în faţa Consiliului suprem, la 16 ianuarie 1920, contele Apponyi a contestat
legitimitatea hotărârilor de autodeterminare a naţiunilor oprimate şi a susţinut
necesitatea organizării unor „plebiscite” în toate regiunile care s-au desprins
de Ungaria, acuzând în acelaşi timp România, Iugoslavia şi Cehoslovacia de
„imperialism”, întrucât, tocmai contrar „principiului naţionalităţilor”, ar fi
acaparat „teritoriul milenar al Ungariei”.
Delegaţia maghiară a încercat
să demonstreze Consiliului Suprem al Păcii de la Paris că, fără ea, Europa
Centrală se va prăbuşi din cauza incapacităţii noilor ţări de a se guverna,
propunând anularea plebiscitelor naţionale din toate cele trei ţări succesoare
şi constituirea unei Confederaţii danubiene pe ruinele fostului imperiu.
La insistenţele repetate ale
delegaţiei maghiare de revizuire a Tratatului de la Trianon, în forma aprobată
de Conferinţa de Pace, Alexandre Millerand, noul prim-ministru al Franţei,
preşedintele Consiliului Suprem sublinia că: „nu se poate reveni la vechile
frontiere. Ele închideau în statul maghiar, în mase compacte, populaţii care nu
vor să fie nici supuse ungurilor, nici asimilate de către ei. (…) Zadarnic se
obiectează că aceste frontiere sunt foarte vechi. Nu există prescripţie care să
poată aboli dreptul popoarelor”, relevă premierul francez. El exprimă un adevăr
incontestabil, susţinând că „o stare de fapt, chiar milenară de care face uz
delegaţia ungară, nu este îndrituită a subzista atunci când ea este recunoscută
a fi contrară justiţiei”.
De asemenea, delegaţia ungară
„ridică obiecţii împotriva Tratatului de Pace, în sensul că acesta ar aduce
atingeri principiului naţionalităţilor”. Ea pretexta că „împărţirea completă a
unui teritoriu, care timp de zece secole a constituit o unitate politică,
deoarece natura l-a predestinat astfel”, ar constitui o violare a principiului
naţionalităţilor şi, de aceea, propunea organizarea unui plebiscit în problema Transilvaniei.
În replică, delegaţia română arăta că „delegaţia ungară, sub haina
plebiscitului, face o ultimă încercare de a menţine integritatea teritorială a
Ungariei”.
În memoriul intitulat
Responsabilitatea naţiunii maghiare în război, se pretinde, în pofida tuturor
faptelor, că în regatul ungar nu a existat niciodată vreo problemă naţională şi
că „revoluţia spontană a naţionalităţilor” din Ungaria a fost influenţată
nefast de situaţia din Austria, „un conglomerat de teritorii diferite”, pe când
Ungaria a fost încă de la origine „un stat unitar, păstrându-şi acest caracter
în mod neîntrerupt”.
De asemenea, în Memoriu asupra
Transilvaniei, delegaţia ungară acuză România, Iugoslavia şi Cehoslovacia de
imperialism, pentru că, „în virtutea principiului naţionalităţilor, acestea ar
fi acaparat teritoriul milenar al Ungariei”.
Conferinţa miniştrilor de
externe şi ambasadorilor din cadrul Conferinţei de Pace, întrunită în martie
1920, a respins ca nefondate cererile delegaţiei maghiare cu privire la
organizarea unor consultări populare, pe cale plebiscitară în teritoriile
desprinse din Ungaria şi reunite cu patriile de origine. Alexandre Millerand
replica delegaţiei maghiare, în numele Conferinţei de Pace, că „popoarele şi-au
exprimat voinţa în lunile octombrie şi noiembrie 1918, iar, drept urmare,
aceste popoare, multă vreme oprimate, s-au reunit cu fraţii lor, italieni,
români, iugoslavi, cehoslovaci”.
(NN) Ori daca exista Conventia semnata la
data de 4 Iunie 1920 de catre toate partile cobeligerante, indiferent ca
Austro-Hungaria care au fost invinse nu le-a cazut prea bine acest lucru,
deoarece este in firea lucrurilor ca imeriilesa senasca sis a moara, miscarile
iredentiste, sovine, fasciste, teroriste, fundamentalist musulmane,anti-Semite si
anti-Romanesti reprezentate de GRUparea Jobbyk, si persoanele distimice si
bolnave de ura si antihumanitaris ca Vona Gabor, Tokes Laszlo, OrbanVictor,
Kelemen Hunor, Balla Arpad,Verestoy Attila, ce mai vor? Un nou razboi mondial
in Europa, iar caporalii sa mai puna inca o data opinca pe Parlamentul de la Budapeste,
in situatia in care acesta cladire va
ramane in picioare?
DOAMNE AJUTA PARINTE ATHONIT FACA-SE VOAIA TA SI A NOASTRA
ORGANIZATIA PACIFISTA STOPCRIME OF WORLD, a
propus retragerea cetateniei pentru criminalii sau asasinii teroristi care duc
propaganda de razboi,ameninta cu steaguri de pe vremea lui Horthy, produc
dezordini si tulbura linistea si ordinea publica prin discursuri de aderare la
GRUpari paramilitare asasine care vor sa comita din nou crime impotriva pacii si
umanitatii. Pentru orice derapaj de la normele legale europene va rugam sa
sunati de pe orice retea la numarul 111 si
o brigade antiterorista va veni la locatia indicata sa intervina cu foc si gaze
ilariante impotriva teroristilor.
HARTA POLITICO-GEOGRAFICA A ROMANIEI CONFORMCONVENTIEI DE PACE DE LA PARIS DIN 4 IUNIE 1920 CARE CORESPUNDE (MAI PUTIN DIN SERBIA SIMACEDONIA) MAJORITATEA POPULATIEI ROMANESTI INCA DIN VREMEA REGELUI BUREBISTA SI DECEBAL ADICA DE ACUM 2000 DE ANI
By Zboina Internationa Publishing US
anexe>
1. UNIREA FACE PUTERE
Moș Ion Roată din localitatea Câmpuri
Județul Vrancea a fost un simplu țăran de la munte, neștiutor de carte, dar
care a convins pe toți boierii și târgoveții din vremea sa, care sub nici o
formă nu concepeau ca Principatele Românești
să se unească într-un singur stat, suveran și independent. Ascendenții săi erau
rotari adică meșteri populari care
încă din comuna primitivă confecționau dispozitive mecanice (roți pentru care, roți pentru mori de apă cu făcaie, roți pentru torsul inului, cânepii și al lânii, roți din piatră pentru măcinat cereale,
mori cu vâltoare-precursoare ale mașinilor de spălat moderne de astăzi, mori de
vânt, teascuri pentru stors strugurii, butoaie, tacâmuri din lemn, oale și
ulcele, stâlpi de case și balamale din lemn și fier, etc.). El știa din moși
strămoși conform legendelor și basmelor populare care s-au trasmis oral timp de
mii de ani, că pe meleaguri vrâncene, trăiau de mult niște uriași care erau
frați, și care neînțelegându-se între din diverse pricini minore, au fost
transformați de zei în munți, care acum sunt Munții Vrancei. El mai știa că pe la anul 1475, un domn pământean pe nume Ștefan Voievod alungat de turci, a ajuns pe plaiurile unde s-a născut Miorița, cerând sprijin de la oamenii din
sate. Prin Vrancea umblă vorba, că a venit să-l ajute o bătrână Baba Vrâncioaia, care avea șapte fii,
bărbați puternici la casele lor, care au sunat din tulnice și au adunat o
armată de luptători din zonă (descendenții celor care blocaseră accesul
legiunilor romane venite dinspre Sarmisegetuza,
după moartea tragică a Regelui dac
Decebal, pierit prin trădare
pe la anul 106 după Hristos) care
sub comanda iscusită a Domnului Moldovei,
au nimicit cetele de eniceri și spahii care masacrau populația din zona ocupată. El mai știa că pentru a
monta o roată de moară, era nevoie de efortul
a zece bărbați, care uniți puteau
ridica cu ușurință o roată din granit, care cântărea cuteva sute de ocale.
Și el atunci cu inteligența sa ancestrală, a venit în Divanul Ad-Hoc, fără să-l cheme nimeni și văzând că bolerii din
acel mini-parlament se certau și se înbrânceau refuzând a concepe să adopte hotărârea
unirii celor două state surori, i-a chemat afară și a pus pe mai marele
divanului să urnească o piatră de moară. Acesta a spus că nu poate singur.
Atunci Moșul Ion a invitat zece boieri
să urnească acea greutate, dându-le la fiecare câte un par din lemn de
salcâm, și la comanda sa „Hei-rup” a
urcat roata în carul cu boi spunând: „Unirea
face puterea domnilor boieri!” Mirați boierii au înțeles tâlcul acelor
vorbe și de grabă au mers în Divan
și au votat în unanimitate rezoluția pentru Unirea Principatelor Române Moldova cu Muntenia, ca un deziderat
milenat al urmașilor, urmașilor supușilor regelui dac, trăitori din vremuri
imemoriale peste și în jurul arcului Munților
Carpați pe o distață de aproape o mie de leghe. Mai tărziu urmașii lui Moș Ion Roată au plecat la Plevna Rahova și Vidin și au nimicit
armatele turcești ce se apărau pe redute fortificate, astfel neamul nostru
cucerându-și îndependența față de poarta otomană. Și mai târziu, după lupte
aprige de la Mărășești, Mărăști, Oituz,
Valea Jiului unde eroina Ecaterina
Teodoriu sora unui ostaș căzut la datorie a înspăimântat armatele
cotropitoare cu vitejia sa, talpa țării, eroii anonimi, au mers la Alba Iulia unde în Fața Catedralei Mântuirii Neamului au strigat în cor „Noi vrem UNIREA ARDEALULUI CU PATRIA MAMĂ”
astfel încât la 1 Decembrie 1918, corul
milioanelor de români uniți pentru același ideal, a convins pe mai marii lumii,
să adopte în urma Conveției de PACE de
la PARIS semnarea la Trianon a recunoașterii Unirii Ardealului și revenirea acestuia la patria mamă, astfel
încât Testamentul lui Decebal, lăsat
pe meleaguri vrâncene la Lepșa (unde
se zice de către localnicii bătrâni că Decebal
a luat o leapșă de la generalii săi care nu au venit să alunge cavaleria
legionară care urmărea capturarea acestuia viu, pentru a fi umilit pe străzile Romai din vremea lui Traian. Conform
legendelor locului, unde se spune în Balada
Miorița că personajul principal nu a murit ci s-a cununat, iar la nunta sa a căzut o stea. Acest testament sacru al Regelui Decebal
lăsat în grija vrâncenilor, pentru apărarea patriei și unității neamului cu
prețul oricărui sacrificiu material și uman, ce transcede până în prezent, spus tragic în ultimele clipe ale vieții
sale terestre, a fost pus în executare după mai bine de 1.812 ani de grele suferințe, pogromuri, opresiuni
și cotropiri succesive, urmate de crime împotriva umanității ce sunt în veci inprescriptibile,
lucruri ce atrag în mod firesc și legal, răspunderea comitenților pentru
faptele prepușilor lor. Reunirea
neamului risipit vremelnic de cotropitori și readunat de fiecare dată de personalități marcante ale poporului nostru, în indelungata și
zbuciumata noastră istorie, este esența testamentului Domnului Nostru
Decebal în eternitate pentru urmașii
urmașilor săi.
Pentru aceste motive și cele ce le vor preceda, urmașii Apărătorilor Patriei,
la sărbătorirea a 158 de ani de la UNIREA PRINCIPATELOR ROMÂNE, transmit prin
aceste rânduri un mesaj solemn de pace, armonie, unitate, concordie,
prosperitate și inteligență tuturor concetățenilor potrivit dictonului „ PATRIA A PRIORI ”. UNITATEA FACE PUTEREA, DRAGI ROMÂNI! FIE CA UNIREA
ROMÂNILOR SĂ FIE VEȘNICĂ! POHTA CE AM POHTIT! cum au mai spus și Mircea, Vlad,
Mihai, Constantin, Alexandru Ioan Cuza, Iorga, Ion, Nicolae conform cronicilor
vremii. Deșteaptă-te române și să râmânem uniți pe vecie! Acum când norii negri ai războiului, vor să umbrească liniștea și pacea
noastră, mai mult decât oricând să fim uniți și să trăim în Pace și Armonie cu
Natura.
Iași, 18 Ianuarie 2017 Mircea-Nicolae Vasiliu
2. WORLD ESPIONAJE DOCUMENTARY
SSI Serviciul Secret de Informații (cel mai des Siguranța Statului/Siguranța) este
denumirea sub care a funcționat serviciul secret din România până în 13 noiembrie 1940, după această perioadă denumirea veche este
schimbată în Serviciul Special
de Informații (SSI).
Primul
Director general a fost Generalul Mihai Moruzov din 12 aprilie 1924 - 13 septembrie 1940. Următorul Director General al SSI a fost Eugen
Cristescu din 12 noiembrie 1940 - 23 august 1944. A urmat DG SSI Victor Siminel din 25 august
1944-20 septembrie 1944, Ioan Lissievici din 25 septembrie 1944-25 decembrie
1944, Gheorghe Săvoiu din 25 decembrie 1944-6 martie 1945, Nicolae Stănescu din
12 martie 1945 la 12 Iunie 1945, Lucian Stupineanu din 12 Iulie 1945 la 6
ianuarie 1947, Serghei Nicolau din 12 ianuarie 1947 la 1 aprilie 1951 Director
General al SSI Servicul Special de Informațiila iar de la 1 aprilie 1951 când
s-a înființat DGSS Direcția Generală a Securității Statului și până la 1 martie
1954 afost Șeful DIE Direcția de
Informații Externe, din 23 august 1948 și până la 22 feruarie 1963 a fost
Comandant al DGSP Direcția Generală a Securității Poporului Gheorghe Pintilie
zis și Pantiușa născut în URSS sub numele de Timotei Bodnarenko. Din 1 martie
1954 până la 16 decembrie 1955 Vasile Vâlcu a fost Șeful DIE Direcția de
Informații Externe, urmat de Mihai Gavriliul până în 15 iulie 1959, după care a
fost numit Nicolae Doicaru la SIE între 1950 și 1963 iar din 1963 până în 1972
Adjunct al Ministrului de Interne și Șef al DGIE Direcția Generală de
Informații Externe din cadrul CSS Consiliului Securității Statului, iar până la
4 martie 1978 a fost Șeful DIE din cadrul CSS. La șefia DIE din cadrul DSS
Alexandru Dănescu a fost numit în perioada iunie 1978-octombrie 1978, iar de la
15 octombrie 1978 la 22 aprilie 1980 a fost numit Șef al CIE Centrul de
Informații Externe Eomulus Dima, urmat
de Nicolae Pleșiță din 22 aprilie 1980-26 noiembrie 1984.În perioada 1987-1989
Generalul Iulian Vlad devine Șeful DSS Direcția Securității Statului, iar la
CIE este numit din 1 decembrie 1984 la 6 ianuarie 1990 Generalul Aristotel
Stamatoiu. La 12
noiembrie 1859, prin Înaltul Ordin de Zi nr. 83 s-a înființat Statul Major
General al Armatei.În anul 1865, Marele
Stat Major a creat, după modelul francez, „Secția
a II-a”, considerată primul serviciu de informații al armatei române, unitate
care se ocupa cu culegerea și analizarea informațiilor cu caracter militar. La 19
aprilie 1892, în cadrul Secției a II-a a fost înființată Diviziunea a
II-a - informații, cu trei subdiviziuni: contraspionaj, informații externe și
informații interne. Tot în 1892 s-a
creat în cadrul Ministerului de
Interne „Biroul Siguranței Generale”, o unitate care în martie 1908, a
devenit „Direcția Poliției și Siguranței Generale”, care nu era singura
instituție a statului care se ocupa cu culegerea informațiilor, activități
asemănătoare având și Prefectura Poliției Capitalei și Inspectoratul General al
Jandarmeriei.La 17 martie 1908, a fost adoptată o nouă lege a poliției, în care
se prevedea și înființarea Direcțiunii Poliției și Siguranței Generale (DPSG).
Pentru prima dată, a fost reglementată munca informativă cu agentura și
folosirea personalului acoperit; din 1908 și până în 1919 în fruntea DPSG s-a
aflat Iancu Panaitescu.În anul 1917 a luat ființă Serviciul de informații si
contrainformații, condus de Romulus P. Voinescu.În martie 1917, Moruzov
a creat „Biroul de Siguranță al Deltei Dunării”, prima structură informativă
civilă dar care avea personal provenit din „Siguranța Generală” și care lucra
exclusiv pentru Marele Cartier General. Această structură a fost desființată în
vara anului 1920.La 22 iunie 1919 printr-un Decret-Lege de reorganizare a
Ministerului de Interne, a fost constituită Direcția Poliției si Siguranței
Generale, având în componența Serviciul Siguranței și Controlul Străinilor.La
13 martie 1924, prin Decretul nr. 999 s-a creat Consiliul Superior al Apărării
țării, prezidat de rege, cu atribuții pe linia adoptării deciziilor de bază în
domeniul apărării naționale.
La 12
noiembrie 1859, prin Înaltul Ordin de Zi nr. 83 s-a înființat Statul Major
General al Armatei.În anul 1865, Marele
Stat Major a creat, după modelul francez, „Secția
a II-a”, considerată primul serviciu de informații al armatei române, unitate
care se ocupa cu culegerea și analizarea informațiilor cu caracter militar. La 19
aprilie 1892, în cadrul Secției a II-a a fost înființată Diviziunea a
II-a - informații, cu trei subdiviziuni: contraspionaj, informații externe și
informații interne. Tot în 1892 s-a
creat în cadrul Ministerului de
Interne „Biroul Siguranței Generale”, o unitate care în martie 1908, a
devenit „Direcția Poliției și Siguranței Generale”, care nu era singura
instituție a statului care se ocupa cu culegerea informațiilor, activități
asemănătoare având și Prefectura Poliției Capitalei și Inspectoratul General al
Jandarmeriei.La 17 martie 1908, a fost adoptată o nouă lege a poliției, în care
se prevedea și înființarea Direcțiunii Poliției și Siguranței Generale (DPSG).
Pentru prima dată, a fost reglementată munca informativă cu agentura și
folosirea personalului acoperit; din 1908 și până în 1919 în fruntea DPSG s-a
aflat Iancu Panaitescu.
În anul 1917 a luat ființă Serviciul de
informații si contrainformații, condus de Romulus P. Voinescu.În martie 1917, Moruzov
a creat „Biroul de Siguranță al Deltei Dunării”, prima structură informativă
civilă dar care avea personal provenit din „Siguranța Generală” și care lucra
exclusiv pentru Marele Cartier General. Această structură a fost desființată în
vara anului 1920.La 22 iunie 1919 printr-un Decret-Lege de reorganizare a
Ministerului de Interne, a fost constituită Direcția Poliției si Siguranței
Generale, având în componența Serviciul Siguranței și Controlul Străinilor.La
13 martie 1924, prin Decretul nr. 999 s-a creat Consiliul Superior al Apărării
țării, prezidat de rege, cu atribuții pe linia adoptării deciziilor de bază în
domeniul apărării naționale.
Din anul 1924 a funcționat Serviciul
Secret de Informații, care, începând cu luna noiembrie 1940, se va numi
Serviciul Special de Informații (SSI); la conducerea acestuia s-au aflat Mihail
Moruzov (1924 - 6 septembrie 1940) urmat de Eugen
Cristescu (12 noiembrie 1940-23 august 1944).La data de 1 mai 1925, Moruzov
activa în cadrul Secției a II-a a Marelui Stat Major, la Biroul de căutare a
informațiilor. Acesta a reușit, după eforturi intense, să convingă conducerea
Marelui Stat Major să accepte înființarea unui Serviciu Secret, care să lucreze
numai cu cetățeni civili, „pentru culegerea verificarea și completarea
informațiilor care interesează armata”[1].Prima schemă de organizare a Serviciului Secret (care
cuprindea o „Secție de Informații Externe”, o „Secție de Contrainformații”, un
„Birou Juridic” și un „Birou Tehnic”) a fost realizată în anul 1934. Moruzov
a continuat încercările de a scoate Serviciul Secret din structura armatei și
să-l plaseze sub autoritatea Palatului Regal. Acestă acțiune s-a concretizat de
facto în anul 1938.La data de 1
ianuarie 1937 a intrat în vigoare „Codul de Justiție Militară” prin
care se majorau pedepsele pentru spionaj,
ajungându-se până la aplicarea pedepsei cu moartea pentru
crimele de înaltă trădare[2] iar la 12
noiembrie 1940 a fost emis decretul nr. 3818, cu privire la
organizarea Serviciului Special de Informații, instituție care funcționa pe
lângă „Președinția Consiliului de Miniștri”[3].După căderea guvernului
antonescian, la 15
septembrie 1944, prin decretul nr. 1695, Serviciul Special de Informații
și-a schimbat numele în Serviciul de Informații și a fost trecut în subordinea
Ministerului de Război. Prin decizia ministerială nr. 79 din 27
aprilie 1945, Serviciul de Informații a fost trecut în subordinea
Președinției Consiliului de Miniștri și a fost redenumit Serviciul Special de
Informații.
La
30 august 1948, prin Decretul nr.221 a luat ființă Direcția Generală a Securității Poporului (DGSP), în fruntea ei
fiind numit generalul-locotenent Gheorghe
Pintilie zis Pantiușa;La 30 martie 1951, prin Decretul nr.50, DGSP a fost
transformată în Direcția Generală a
Securității Statului (DGSS); prin același act normativ a fost creată
Direcția A - Informații Externe.
În martie 1947 a fost înființat Serviciul
de Informații al Armatei, subordonat Marelui Stat Major.La 30 august 1948, în
cadrul Ministerului Afacerilor Interne a fost înființată - prin Decretul nr.
221 - Direcția Generală a Securității Poporului-D.G.S.P., formată din 10
dircții centrale și 12 direcții regionale.
Până în anul 1958 D.G.S.P.
a fost dirijată de consilieri sovietici.La
23 ianuarie 1949 a fost înființată, prin Decretul nr. 25, Direcția Generală a
Miliției din Ministerul de Interne, care înlocuia Direcția Siguranței Generale.
La 7 februarie 1949 Jandarmeria a fost
desființată, fiind înlocuită cu trupele
de securitate, iar din 30 martie 1951 D.G.S.P. a devenit Direcția Generală a Securității
Statului-D.G.S.S. care cuprindea și o Direcție
de Informații Externe (D.I.E.).La 20 septembrie 1952 D.G.S.S. se desprinde
din Ministerul de Interne și se transformă în Ministerul Securității Statului,
care se reintegrează în Ministerul de Interne în septembrie 1953.La 11 iulie
1956, prin H.C.M. nr. 1361, în cadrul Ministerului de Interne s-au înființat
Departamentul Securității și Departamentul Internelor.
Între anii
1960-1965 se fac mari epurări în cadru personalului Securității, fiind îndepărtați mulți din ofițerii impuși
de Moscova.La 22 iulie 1967, prin Decretul nr. 710, în cadrul Ministerului
de Interne a început să funcționeze Departamentul
Securității Statului (D.S.S.), condus de un Consiliu al Securității Statului (C.S.S.), care avea în frunte un
președinte cu rang de ministru.La 4 aprilie 1968, Consiliul Securității
Statului s-a desprins din Ministerul de Interne și a funcționat ca organ
central de stat.
La 9 aprilie 1972, Departamentul
Securității Statului a fost reorganizat
în șase direcții principale (informații
interne, contrainformații economice, contraspionaj, contrainformații militare,
securitate și gardă și cercetări penale).
La 30 decembrie 1989, printr-o hotărâre a
Consiliului Frontului Salvării Naționale,
organele de securitate au fost dizolvate.La
26 martie 1990, prin Decretul nr. 181 a fost înființat Serviciul Român de
Informații, instituție de stat specializată în domeniul culegerii de
informații privind siguranța națională. La conducerea SRI hunta
politico-militară care a preluat puterea în 25 decembrie 1989 l-a numit la
conducerea SRI ca Director pe numitul Maior
de securitate Astaloș Virgil zis și Măgureanu în perioada 26
mai 1990 - 25 aprilie 1997,
căruia i-a succedat Ing. Costin
Georgescu din 30 mai 1997 - decembrie 2000, urmat de Cpt r Gr Alexandru Radu
Timofte din
7 februarie 2001 la 20 iunie 2006, după care fiind numit Lt Col Florian Coldea în calitate de Șef Interimar al SRI din 20 iulie 2006 - 4 octombrie 2006 și din 27
ianuarie 2015 pană la 18 februarie 2015, urmând Profesor Dr George Cristian Maior din 4 octombrie 2006 -27 ianuarie 2015.În fine la data de 19 februarie 2015 a fost numit
Directorul General al Serviciului Român de Informații (până la lichidarea sa și
transformarea din nou în SSI subordonat SMG al MApN) Ing. Edward Hellvig. La
SIE Serviciuul de Informații Externe au fost în ordine din 1990 și până în
present Gen. Mihai Caraman, Gen. Ioan Talpeș, Cătălin Harnagea, Gheorghe Fulga,
Gen. Silviu Predoiu, Ing Claudiu Săftoiu, Teodor Meleșcanu, Prof.Univ. Dr.
Mihai Răzvan Ungureanu care a demisionat, iar prin vacantare a fost numit din
nou Gen. Silviu Predoiu.
La 29
iulie 1991 a fost emisă Legea nr. 51
privind siguranța națională a României, care stabilește noile amenințări la
adresa siguranței naționale. Sunt stabilite ca organe de stat cu atribuții în
domeniul siguranței naționale Serviciul
Român de Informații, Serviciul de Informații Externe, Serviciul de Protecție și
Pază, precum și structuri interne specializate din cadrul Ministerului
Apărării, Ministerului de Interne și Ministerului Justiției. Activitatea pentru
realizarea siguranței naționale este coordonată de către Consiliul Suprem de Apărare a Țării.La 24 februarie 1992, prin
Legea nr. 14 , privind organizarea și funcționarea Serviciului Român de
Informații au fost stabilite statutul și principalele sarcini și atribuții ale
instituției.În noiembrie 2001 Consiliul Suprem de Apărare a Țării a aprobat un
nou Regulament de funcționare a Serviciului Român de Informații.La 25 martie
2008 Consiliul Suprem de Apărare a Țării a adoptat hotărârea privind aprobarea
Structurii și a Regulamentului de Funcționare ale Serviciului Român de
Informații, ca parte a măsurilor de modernizare ale Serviciului Român de
Informații și implementării „Viziunii strategice 2007-2010”, aprobată de
Consiliul Suprem de Apărare a Țării în iunie 2007.În iulie 2008 a intrat în
vigoare noua schemă de organizare a Serviciului Român de Informații, aprobată de
Consiliul Suprem de Apărare a Țării în data de 25 martie 2008, în cadrul
procesului de transformare, început în 2007, destinat debirocratizării și
eficientizării activității de informații Serviciul Român de Informații.
La nivel global, România se confruntă cu
peste 146 servicii de spionaj guvernamentale, 566 firme private de spionaj și
secutitate și peste 14.700 spioni veniți sub acoperire și peste 3.800 de
trădători care sunt obedienți cotropitorilor și desfășoară acțiuni de subminare
a siguranței statului, apărării, ordinii publice, transmiâănd dușmanului
secrete de stat, militare, economice etc.
SERVICIILE GUVERNAMENTALE DE SPIONAJ DUȘMANE
SUNT: 1) NSD și DNS din Afganistan, NIA din Africa de Sud, SHIK din Albania,
GIS Al Mukhabarat Al Aamah din Arabia Saudită, SI din Argentina, ASIO, ASIS,
DIO din Australia, Heeresnachrichtenamt HNA Army
Intelligence Office și Abwehramt AWA
Military Protective Office din Austria, MTN din Azerbaijan, KGB în Belarus,
SV&SE din Belgia, OSA din Bosnia-Herțegovina, ABIN din Brazilia, NRS și NSS
din Bulgaria, CSIS din Canada, BIS din Cehia, NSB National Security Bureau din
China, DAS Columbia, NIS din Coreea de Sud, POA Croația, DGI Cuba, PET
Danemarca,Egiptul are Mukhabarat el Khabeia (Military Intelligence) și Al-Mukhabarat al-'Ammah (General
Directorate of State Security Service), SND Elveția, KAPO Estonia, SUPO
Finlanda, DST, DGSE, DRM Franța, BND,
MAD Germania, EYP Grecia, DIA India, BIN Indonezia, VEVAK Iran, Mosad - ha-Mosad le-Modiin
ule-Tafkidim Meyuhadim, Șabak, Șin Bet,
AMAN – Military
Intelligence din Israel. Alte service mai importante sub Mossad sunt:AIA, NCS,
DIA, INR, NGA, NIC, FBI, CIA, NSA; USSS din Statele Unite ale Americii, SISMI
Italia, PSIA Japonia, DST Maroc, CISEN Mexic, SIS Moldova, SSS, NIA Nigeria,
PST Norvegia, AIVD și MIVD Olanda, ISI și MI Pakistan, AW,ABW,SKW, SWW din
Polonia, SIRP și SIM Portugalia, SRI, SIE, DGIA, DIM-J2, DCISM, DOS din România
(cu un efectiv de 13.600 persoane, destul de slab pregătite, subfinanțate și cu dotarea
necorespunzătoare); DIS, MI 6, MI 5 din
Marea Britanie, KGB, GRU, FSB, SVR din Rusia, BIA Serbia, SIS, VSS Slovacia,
CNI, PS Spania, MUST Suedia. Siria are DSI, DMI, Turcia Milli Istihbarat Teskilati (MIT)
(National Intelligence Organization), Jandarma Istihbarat ve Terorle
Mucadele (JITEM) Committee for National Security (KNB),
Ucraina HUR, SBU, SZR, U N G A R I A : Információs Hivatal (IH)
(Information Office) Katonai Biztonsági Hivatal (KBH)
(Military Security Office) Katonai Felderítő Hivatal (KFH)
(Military Reconnaissance Office) Nemzetbiztonsági Hivatal (NBH)
(National Security Office) Nemzetbiztonsági Szakszolgálat (NBSZ)
(National Security Special Service), Venezuela are DISIP, și Zimbabwe CIO.
Sursa Wikipedia&Zboina International
Publishing
3.Starea României
Acest subiect nu a fost abordat
suficient de expicit de nimeni fiind considerat un subiect tabu.Ori pentru
orice persoană reponsabilă într-un stat democratizat, unde se zice că poporul
este suveran asupra destinelor sale prin reprezentanții săi aleși în mod
democratic, pentru un simplu cetățean, este importantă prezentarea detaliată a
stării pariei pentru a se putea prognoza măsurile cele mai potrivite eliminare
a decalajelor dintre noi și statele cele mai evolute din punct de vedere
economic și social.Criteriile și ordinea de priorități trebuiesc bine
fundamentate în scopul descoperirii celor mai bune soluții pentru evoluția
pozitivă a patriei, în plan European și mondial. Analiza trebuie să plece de la
locul și rolul națiunii române în plan istoric, scara de valori morale
specifice poporului român, analiza economică comparativă, cu alte state
aproximativ egale ca mărime și lucrurile care sunt prioritate pentru clasarea
în competiția statelor medii dacă este posibil pe primul loc, iar locul
dezonorant din coada clasamentului unde suntem acuma, să fie însușit de cei
care au condus destinele noastre din ultimul secol, anul 2018 fiind centenarul
unității României dobândite cu jerfa milioanelor de eroi și martiri, dea lungul
veacurilor. Sacrificiul acestor ascendenți nu va trebui să rămână fără nici o
recunoștință a generației contemporane, iar mai binele națiunii trebuie fie
ținta tuturor cetățenilor noștri dar mai ales a celor ce ne reprezintă și ne
conduc. Ori nu este corect să se facă așa de puțin pentru existența normală a
celor mulți și așa de mult pentru acei puțini, care profită de conjunctura
lipsei de autoritate a statului, pentru speculații economice ce conduc la
îmbogățirea lor tot mai accentuată și sărăcirea și eliminarea fizică a unui
număr din ce în ce mai mare de cetățeni. Dacă oamenii sunt săraci și națiunea
este sărcă iar starea națiunii are un curs constant descendent. Așa cum un
simplu comericant este obligat de stat să conducă evidență contabilă și să
încheie bilanț, tot astfel se impune ca bilanțul națiunii să fie evidențiat și
dezbătut în mod public de toți electorii dar în mod expres de cei în drept. Ori
nu este normal ca într-o țară bogată în resurse naturale aflată la nivelul de sus să aibă o populația
săracă iar nivelul de trai să fie într-o continuă scădere pentru majoritari iar
o pătură minoritară privilegiată să prospere, consecința fiind căderea
demografică ce a depășit pragul de peste zece milioane de oameni. Astfel, se
sugerează factorilor decidenți evaluarea corectă a stării națiunii, analiza
factorilor cauzali și elaborarea unui plan de măsuri pentru redresarea existențială
socială și economică a Romăniei la cumpăna centenarului Marii Uniri. Așa cum la
Târgu Jiu la comemorarea unui secol de la jertfa ofițerului Ecaterina Teodoroiu
care a apărat patria cu prețul sacrificiului suprem pe 22 August nu au fost
prezenți decât puține persoane, lucru ce dovedește lipsa de respect a
generației noastre față de înaintași, datorată în parte și declinului
demografic de populație care s-a rarefiat în mod inexplicabil în ultimul sfert
de secol.Ori dacă potrivit datelor oficiale în 2018 ar fi trebuit să fie peste
40 de milioane de cetățeni români în interiorul granițelor naționale, acum ne
chinuim să primim câteva sute de mii de migranți, împotriva intereselor
naționale. Unitate și progres asta ne dorim.
3.
Subscribe to:
Posts (Atom)