Victor Atanasie Stănculescu s-a născut la
data de 10 mai 1928, în orașul Tecuci, Județul Galați, prinții săi fiind de origine
șătrari (tatăl) și mama lăptăreasă și spălătoreasă de etnie mozaică. Prin anii
1935 cerșea câte un codru de pâine pe la pomenele de la moți, și fura din
casele oamenilor haine și bunuri casnice împreună cu țiganii din cartier, care
apoi erau vândute la oborul de vite, pentru a cumpăra bumboane, țigări și vin,
fiind în evidența poliției cu mai multe fapte, fiind trimis la Școala de
Corecție din Țiglina, unde s-a specializat să omoare cu cuțitul, să stranguleze
cu funia, și să comită infracțiuni bine disimulate, pentru a nu fi depistat de
autorități. A fost recrutat de Siguranța Statului din vremea lui Moruzov,
deoarece livra informații despre înșelăciunile comise de negustorii evrei, pe
care-i șantaja și teroriza că-i va preda la poliție, dacă nu primește o taxă de
protecție de doar un pol. În 1937 a fost opărit pe față cu apă fiartă stropit
cu păcură și împănat cu puf de gâscă, deoarece venise să ceară a dpua oară taxă
de protecție de un pol de la un lumânărar și săpunar evreu, din cauză că se
îmbătase așa de tare la birtul de la Gara Mare din Tecuci a lui Nea Culiță
Ciricliu, că uitase de unde a încasat banii, aflând tot orașul de pățania lui.
Tot în acea perioadă venea noaptea în apropierea stației CFR și într-o noapte
când era de servicu acarul Păun, pe care a avut grijă să-l îmbete, știind
mersul trenurilor, a mutat acele liniilor pe același sens, făcând să se
tamponeze două trenuri accelerate producând o catastrofă în care au murit zeci
de persoane nevinovate, dând vina la Poliție pe Acarul Păun, care a fi plătit
cu viața neglijența sa.Tănărul Stănculescu ca să fie sigur că nu va fi
descoperit și condamnat la moarte pentru producerea unei catastrofe feroviare,
a asistat la execuția lui Păun în Penitenciarul din Galați, ținând ca trofee
gloanțe care produseseră plăgi împușcate în corpul nevinovatului de păun, în
Școala de Ofițeri de la Sibiu, purta la gât un glonț și spunea că obiectul cu
care a fost ucis un om este un talisman care-i poartă noroc. În școală a avut
rezultate sub-mediocre, fiind corijent la mai multe materii, deoarece făcea
vaporașe de hărtie în timpul orelor și penseta pachețelele copiilor din clasă
pe care le hălpănea în cabina de toaletă din spatele școlii. Primul loc de
muncă a fost la un depozit de ambalaje din Tecuci, unde a lucrat la ambalarea
lădițelor din scândură pentru legume. Fura borcane de compot și muștar de la
fabrica de conserve de alături, în complicitate cu viitoarea sa soție care
lucra acolo, iar cu banii a cumpărat băutură și țigări. După ce s-a îmbătat, a
dat foc la depozitul de ambalaje, și s-a produs un incendiu foarte mare care a
necesitat evacuarea întregului cartier al țiganilor din Tecuci, pentru a șterge
urmele lădițelor furate și vândute la negustorii din Piața Centrală. Deși a
fost principalul suspect de montare a focului, a fost scos de sub urmărirea
penală, deoarece a forțat-o pe prietena sa să mintă că au dormit împreună în
acea nopate la ea acasă, la celălalt capăt al orașului spre Bârlad. Pentru ași
pierde urma, a fugit de acasă și s-a angajat mucitor necalificat la CFR de unde
noaptea penseta bagajele călătorilor mai bogați. Ulterior a muncit ca brigadier
pe șantierul național de la Bumbești—Livezeni, unde a ajuns instructor de
șantier și apoi instructor sanitar al șantierului. A urmat cursurile Școlii
Militare de Ofițeri de Artilerie din Sibiu (absolvită la 30 decembrie 1949),
apoi Facultatea de Artilerie din cadrul Academiei Militare "I.V. Stalin"
din București (absolvită în anul 1952) și ulterior un curs postuniversitar în
cadrul Academiei de Studii Economice din același oraș.După absolvirea Școlii de
ofițeri, este avansat la gradul de locotenent și repartizat la Centrul de
Instrucție al Artileriei "Mihai Bravu". A urmat apoi Academia
Militară, fiind coleg cu viitorul general Vasile Milea și la 23 august 1952 a fost înaintat
la gradul de locotenent-major. A urmat o carieră militară strălucită. La data
de 5 septembrie 1952, după două săptămâni de la precedenta avansare, este
înaintat la gradul de căpitan "la excepțional".Și-a depus candidatura
de membru PMR la 22 decembrie 1954, într-o cerere transmisă Organizației de
bază a UM 04348 Timișoara, motivând necesitatatea admiterii sale în partid: „astăzi, când reacțiunea
internațională caută prin toate mijloacele să atace țările socialismului, cred
că voi putea duce cu mai multă tărie lupta pentru întărirea capacității de
apărare a țării noastre“. Criticile la adresa sa au fost că nu are o
activitate practică și că este delăsător. Pentru a lichida aceste lipsuri, a
urmat cursuri de pregătire politică la Universitatea serală de
marxism-leninism. A fost admis ca membru al PMR în martie 1957 [1].Este
repartizat în anul 1952 în funcția de șef de Stat Major al Artileriei Corpul 38
Armată din Timișoara (1952-1955). Va îndeplini apoi funcțiile de șef secție în
Marele Stat Major, șef de direcție și apoi locțiitorul șefului Marelui Stat
Major și șeful Direcției Organizare, Mobilizare, Planificare, înzestrare din
Marele Stat Major. În anul 1955 a fost avansat la gradul de maior și apoi în
anul 1960 la cel de colonel.În anul 1968, în perioada invaziei sovietice în
Cehoslovacia, este înaintat la gradul de general-maior (cu o stea).Remarcat
pentru cunoștințele economice dobândite, este desemnat să conducă Direcția
economică a Ministerului Apărării Naționale. Îndeplinește apoi funcțiile de
adjunct (1981-1986) și apoi prim-adjunct (1986-1989) al ministrului apărării
naționale.În paralel, a fost președinte al Federației Române de călărie și
pentatlon modern (1971-1990).
La data de 17 decembrie 1989, având funcția de
ministru adjunct al apărării naționale, a fost trimis de Vasile Milea la Timișoara pentru
a reprima revoluția. Ceaușescu a fost foarte
mulțumit de activitatea lui, întrucât l-a numit comandant militar unic al
Timișoarei. Întors la București în noaptea de 21-22 decembrie, s-a deplasat la
Spitalul Militar din București, unde l-a rugat discret pe comandantul
spitalului, un bun prieten de-al lui, să-i pună un picior în ghips, pentru a se
sustrage în acest fel de implicarea pe mai departe în reprimarea revoluției.
Totuși s-a prezentat la Comitetul Central al PCR, la chemarea lui Nicolae
Ceaușescu, și a fost numit de acesta ministru al apărării naționale în locul
luiVasile Milea,
care s-a sinucis în jurul orei 9.30 dimineața (pe 22 decembrie).După fuga
soților Ceaușescu din clădirea CC la 22 decembrie 1989, generalul Victor
Stănculescu a trecut de partea Revoluției și a transmis telefonic, la ora
13:30, Ordinul nr. 38 care prevedea următoarele: "Unitățile
militare de pe întreg teritoriul țării se retrag în cazărmi, în ordine și calm,
fără a se lăsa provocate, dezarmate sau dispersate. Unitățile militare care
sunt angajate în fața sediilor comitetelor județene de partid vor calma
spiritele, fără să tragă, după care se retrag în cazărmi. În unități se va
organiza apărarea cazărmilor și a tuturor obiectivelor militare.De
asemenea, el a preluat conducerea Armatei Române, scoțând-o de sub ordinele
comandantului suprem al forțelor armate care rămăsese Nicolae Ceaușescu. În
nota telefonică nr. 39 transmisă tot atunci, el dădea următorul ordin către
Armată: "Se vor executa numai ordinele primite de la ministrul
Apărării Naționale. Față de cele ordonate, comandanții militari să asigure paza
obiectivelor civile de importanță deosebită cu subunități înarmate, care să nu
tragă decât în situația în care sunt atacate de grupuri înarmate cu arme de
foc. Pentru stabilirea priorităților în asigurarea pazei, comandanții militari
să se pună de acord cu reprezentanții organelor locale. Militarii care asigură
paza acestor obiective să poarte pe brațul stâng banderolă tricoloră" Generalul
Victor Stănculescu a devenit membru în Consiliul Frontului Salvării
Naționale și a avut unul din principalele roluri în organizarea
procesului soților Ceaușescu și în executarea acestora la 25 decembrie 1989 [3],
participând la proces ca delegat al FSN, alături de Gelu Voican-Voiculescu și Virgil Măgureanu.Prin Decretul președintelui
Consiliului Frontului Salvării Naționale, Ion Iliescu,
din 28 decembrie 1989, Victor Stănculescu a fost înaintat în gradul de
general-colonel.El a dat ordinul de impuscare a sotilor CEAUSESCU.La data de 28
decembrie 1989, prin Decretul CFSN nr. 8/1989, a fost numit în funcția de
ministru al economiei naționale, conducând un minister nou format prin
reorganizarea Comitetului de Stat al Planificării. La data de 16 februarie
1990, este eliberat din funcția de ministru al economiei naționale, fiind numit
în funcția de ministru al apărării naționale, unde l-a înlocuit pe generalul Nicolae Militaru.
A îndeplinit această funcție până la data de 30 aprilie 1991, când a avut loc o
remaniere a guvernului condus de Petre Roman. La data de 13 mai 1991, Victor
Stănculescu a fost înaintat în gradul de general de armată (cu 4 stele) și
trecut în rezervă.A lucrat apoi ca consilier principal la firma
"Balli".A fost judecat în două procese: cazul Motorola, și celălalt
pentru rolul său jucat în reprimarea revoluției din 1989.În anul 1990 o comisie
guvernamentală de anchetă a evenimentelor din 1989 condusă de Viorel Oancea a
propus trimiterea sa în judecată pentru participare la reprimarea revoluției.
Acest lucru s-a întâmplat abia în 1997. În anul 1999 a fost condamnat de Curtea
Supremă la 15 ani închisoare pentru omor deosebit de grav săvârșit prin
reprimarea revoluției din Timișoara, hotărâre confirmată în 2000 în urma
recursului. Ca urmare a recursului în anulare promovat de procurorul general Tănase Joița,
aceste hotărâri judecătorești au fost casate în 2004 [6],
dar după rejudecare, au fost reconfirmate în 2007. În octombrie 2008 Curtea
Supremă a respins recursul generalului Stănculescu la decizia din 2007, acesta
ispășindu-și în prezent în închisoare sentința pronunțată în 1999. Prin aceeași
hotărâre, a fost degradat militar, urmând a fi scos din evidențele militare.Potrivit
motivării sentinței dată publicității în 5 decembrie 2007, Victor Athanasie
Stănculescu a făcut parte din comandamentul care a condus acțiunea de reprimare
a manifestațiilor de la Timișoara și a exercitat cu „vădit exces de zel”
atribuțiile ce i-au revenit în cadrul acelui comandament. Aceasta a dus și la
numirea sa de către Nicolae Ceaușescu, în seara de 20 decembrie 1989, în
funcția de comandant militar unic al municipiului Timișoara.Magistrații ÎCCJ au susținut că
Victor Stănculescu (ca și alți comandanți militari de atunci) nu era obligat să
pună în executare ordinul lui Nicolae Ceaușescu, de deschidere a focului împotriva
revoluționarilor, fiind vorba de un ordin „ilegal și neconstituțional”,
potrivit motivării deciziei din 15 octombrie 2008. Judecătorii Înaltei Curți de
Casație și Justiție (ÎCCJ) susțin, în motivare, că, potrivit regulamentelor
militare, comandanții poartă întreaga răspundere a legalității ordinelor date
sau transmise, ceea ce nu înlătură caracterul penal al faptei, așa cum au
invocat foștii generali, pe motiv că nu ar fi făcut altceva decât să execute
„ordinul dat de comandantul suprem”, adică ordinul dat de Nicolae Ceaușescu.A
fost căsătorit cu Elena Stănculescu și au avut împreună o fiică (născută în
1954). La data de 21 decembrie 2003, soția sa, în vârstă de 68 ani, s-a sinucis
aruncându-se de la etajul doi al imobilului în care locuiau, în timp ce
generalul era acasă și dormea.Înainte de a-și lua viața, ea a scris un bilet în
care explica gestul și o scrisoare-testament în care dădea amănunte privind
averea familiei. În bilet ea își justifica gestul prin anii de mizerie în care
a trăit prin târârea soțului ei prin tribunale, în loc ca acesta să fie
considerat erou. „Opt ani de mizerie umană. Motorola? Timișoara? Cine
dintre cei de azi ar fi fost acolo unde sunt. Toți sunt eroi. Ce făceați dacă
nu era Stănculescu? Scârbă, ură și dezgust. Ajunge. Nu se poate mai mult. Să
fiți blestemați”.La 20 mai 2014, după ispășirea a cinci ani din cei 15 ani
de închisoare la care a fost condamnat, Victor Stănculescu a fost eliberat
condiționat. În 24 martie 2015, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a
respins plângerea lui Victor Stănculescu și a coinculpatului său din proces, Mihai Chițac,
cu privire la pretinsele nereguli din procesul prin care au fost condamnați. Scriitorul Dinu Săraru a
publicat în anul 2004 la Editura Rao cartea
"Generalul revoluției cu piciorul în ghips" care a fost scrisă în
urma discuțiilor cu Victor Stănculescu și cu documente furnizate de acesta.Tot
la editura Rao și cu același subiect, în cadrul aceleiași campanii
propagandistice, a publicat o carte și Alex Mihai Stoenescu, în anul 2009: „În
sfârșit, adevărul... Generalul Victor Atanasie Stănculescu în dialog cu Alex
Mihai Stoenescu”
Toată viața lui a urât poliția, serviciile de siguranță, sau de
contraspionaj de teamă să nu se afle date compromițătoare din trecutul său, dar
care erau deja cunoscute de serviciile militare de informații rusești, și
manifesta un manfișism deșănțat față de legi, regulamente, ordine, spunând că
șefii săi sunt niște proști și că sunt la comandă doar pentru fatul că sunt mai
bătrâni decât el. În fața șefilor era slugarnic, cu pcazia unei expoziții de
tehnică militară de la Clinceni din 1986, a sărutat insitent mâna tovarășei
Elena Ceaușescu de-i curgeau balele ca la un câine bolnav de rabie, aplecând
capul așa de mult încât i-a căzut cascheta din cap, producând un incident
hilar. El a recunoscut că a lucrat oficial pentru serviciile de spionaj ungare,
britanice, rusești și germane, și chiar că a primit bani pentru unele acțiuni
comise împotriva armatei române și a statului prin transmiterea de secrete de
stat la potențialii adversari, ruinarea industriei și economiei naționale,
desființarea industriei de apărare, reducerea de efective militare și tăierea
tehnicii de luptă de înaltă tehnicitate de artilerie, tancuri, rachete,
aviație, navală și de logistică militară specială.
Acest specimen de spion-trădător va rămâne în analele contraspionajului
din România ca unul dintre militarii de rang superior care a produs cele mai
mari prejudicii economiei naționale și arsenalului armatei, fără ca vreo
instanță să-l condamne pentru acest fapt, în asociere infracțională cu ceilalți
trădători ce sunt acuzați de crime împotriva umanității: Ion Iliescu, Petre
Roman, Silviu Brucan, Nicolae Militaru, Virgil Măgureanu, etc. Valoric, în
sarcina sa a fost pusă u pagubă de peste 17 miliarde de euro, rezultată din
ruinarea edificiilor industriale, valorificarea aparatelor și utilajelor de
producție, destructurarea pieții interne și vânzarea pe un leu a stocurilor
intangibile de război pentru cinci ani, la prietenii săi din copilărie din
Tecuci, care cu banii obținuți și-au ridicat palate cu turnulețe și automobile
Mercedes pe comandă specială.
P
No comments:
Post a Comment